Vedeta toamnei, mărul, acest fruct
aromat şi plin de vitamine, este cel mai iubit ingredient al dulciurilor
în acest anotimp.
Tarta pe care am
preparat-o, este una clasică în bucătăria franceză, dar am modificat
puţin raportul ingredientelor, ba chiar şi al mirodeniilor. Ceea ce am obţinut, a avut un gust divin, de
scorţişoară cu ghimbir, numai bun, într-o zi ploioasă şi mohorâtă la
sfârşit de octombrie. Modul de
preparare este foarte uşor, chiar şi cei neiniţiaţi cu bucătăria, pot să îndrăznească
să o incerce.
Aveti nevoie de un robot de
bucatarie, pentru un minim efort sau char si fara, puteti sa va jucati putin cu
telul de batut oua. 😃
Reţetă :
- 120 gr. făină
- un pachet de praf de copt
- o jumătate linguriţă de bicarbonat de sodiu
- zeama de la o lămâie
- un vârf de linguriţă de sare
- o jumătate de linguriţă de ghimbir proaspăt sau un sfert de linguriţă de ghimbir confiat râşnit
- o jumătate linguriţă de scorţişoară
- un sfert de linguriţă de cuişoare râşnite
- un sfert de linguriţă de extract de vanilie
- 2 linguri de rom sau coniac
- 120 gr. unt topit şi răcit la temperatura camerei
- 125 gr. zahăr brun nerafinat
- 4 ouă medii
- 4 , 5 mere mari ( preferabil ) din soiuri diferite
Preparare:
Aşa cum vă spuneam, pentru a prepara tarta, efortul şi dificultatea sunt ridicol de mici, practic şi un copil, sub atenta supraveghere a adultului, poate să o facă.
1. Iniţial vă topiţi untul, pe baie de apă, apoi îl lăsaţi să se răcească la temperatura camerei.
2. Pregătiţi tava în care coaceţi tarta ( preferabil să fie una cu pereţi detaşabili), deci ungeţi bine pereţii laterali cu unt, dar şi hârtia de copt de la baza tăvii.
3. Merelor le curăţaţi coaja, scoateţi cotorul şi le tăiaţi în felii subţiri. Le stropiţi apoi cu zeama de la lămâie, cuişoare, ghimbir , scorţişoară, vanilie şi rom. Le lăsaţi puţin să se întrepătrundă aromele.
4. Porniţi robotul, bateţi ouăle cu sarea şi zahărul, până devin pufoase şi aerate. Opriţi robotul, adăugaţi jumătate din făină şi cu o spatulă încorporaţi-o uşor.
Adăugaţi jumătate din untul topit şi răcit şi amestecaţi uşor. Când aluatul devine omogen, adăugaţi restul făinii, amestecaţi şi apoi untul rămas şi încorporaţi-l şi pe acesta. Ultimul pas, adăugaţi merele aromate cu mirodenii.
5. La final, transferaţi tot amestecul în tava de copt şi neteziţi, pentru un aspect cât mai uniform.
6. Se coace tarta în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 45- 50 minute ( testaţi cu scobitoarea).
După ce se răceştee putin, cam 15 minute, scoateţi tarta din tavă, o transferaţi pe un grătar şi o lăsaţi câteva ore . Este delicioasâ rece, alături de o cupă de iaurt sau îngheţată. Chiar dacă o serviţi simplu, nu este o idee rea.
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Asteptam comentariile dumneavoastra!