Anul
în care am descoperit checurile cu legume, se încheie cu delicioasa tartă cu
sfeclă roşie. Conform tradiţiei, de Crăciun mi-am pregătit sfecla, pentru
salata cu hrean. Mi-au mai rămas câteve bucăţi care arătau foarte bine şi am
decis să le folosesc într-o prăjitură.
Am rămas surprinsă, cât de umed
şi pufos este aluatul. Faptul că în reţetă am folosit cacao precum şi fabulosul
amestec al mirodeniilor de iarnă (ghimbir, cuisoare, nucşoară, scorţişoară,
cardamon, piper şi fulgi de ardei roşii), i-a dat un gust ciocolătos, extrem de
aromat şi practic, dacă nu ştii, nici nu realizezi că mănânci şi sfeclă roşie.
Puteţi să o preparaţi şi ca un
chec, eu aşa am înrăznit la prima încercare, dar pentru că o voi avea pe masa
de Crăciun, am vrut să-i dau o notă mai festivă şi am copt-o într-o formă
rotundă. Indiferent de opţiunea voastră pentru forma de prezentare, vă asigur
că veţi ajnge la concluzia mea.
O tartă deliciosă şi ciocolătoasă
!
Reţeta:
·
250
gr. făină
·
350
gr. sfeclă roşie fiartă
·
300
ml ulei
·
350
gr. zahăr
·
100
gr. cacao
·
6 ouă
·
lingură
ness
·
1/2
pachet de praf de copt
·
jumătate
linguriţă bicarbonat de sodiu
·
un
vârf de linguriţă de sare
·
linguriţă
rasă ( ghimbir, cuisoare, nucşoară, scorţişoară, cardamon, piper şi fulgi
de ardei
roşii)
·
doua
trei linguri fulgi de migdale pentru ornat
·
puţin
unt pentru ungerea tăvii în care coaceţi tarta
Glazură:
·
două
linguri de zahăr pudră
·
câteva
picături de zeamă de lămâie
Mod de preparare:
Intr-un blender imi pregatesc sfecla taiata bucatele mici, impreuna cu uleiul, sarea si
mirodeniile.
În alt vas, preferabil bolul robotului dacă aveţi, se bat ouăle cu zahărul până îşi dublează volumul.
Amestecaţi apoi ouăle bătute cu sfecla blenduită iniţial cu uleiul
Peste acest amestec marmorat cerneţi făina, cacaoa, bicarbonatul şi praful de copt.
Pregătiţi tava în care coaceţi tarta, ungându-i foarte bine pereţii cu unt.
Transferaţi amestecul în tavă si coaceţi în cuptorul preîncălzit la 180 grade, până trece testul scobitorii. La mine au durat exact 50 minute. În imagine se vede ce culoarea superbă are aluatul.
Eu am scos tarta din tavă invers, partea superioară cu migdale, a devenit bază!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Asteptam comentariile dumneavoastra!