Doriţi un aperitiv rapid, pe care să-l serviţi într-o seară de vară, lângă un pahar cu vin alb rece sau chiar o bere ? Nimic mai simplu, mai sănătos şi mai rapid, decât aceste savuroase chipsuri. Eu am apelet la dovlecel, morcov şi brânză pecorino, dar le puteţi înlocui cu ce aveţi disponibil prin frigider şi de ce nu, chiar în grădina voastră de zarzavaturi. Eu de obicei am alături de ele şi o salată de varză cu oţet sau lămâie, pentru a echilibra gustul dulce al morcovului şi cel sătat al brânzei.
Reţeta de bază e simplă, o parte dovlecel, o parte morcov şi două parţi brânză. După ce veţi face prima dată aceste scrijele coapte, veţi improviza şi veţi modifica proporţiile în funcţie de gustul şi preferinţa voastră. Deci să vă explic cum le-am pregătit eu şi care au fost cantităţile:
Reţetă:
- 200 gr. dovleac ( cântărit după ce l-am dat pe răzătoare şi l-am stors bine de apă)
- 200 de grame morcov
- 400 grame de brânză
- puţin piper
Amestecăm bine toate ingredientele, pentru a fi distribuite uniform. Amestecul arăta cam aşa:
Preîncălzim cuptorul la 180 de grade, pregătim şi tăvile în care vom coace chipsurile, cu hârtie pergamentată şi cu lingura sau forma, modelăm în strat subţire legumele, pentru a le coace.
Le introducem la cuptor, lâsându-le să se coacă, până marginile devin uşor maronii. Bânza se va topi , pe alocuri veţi vedea chiar prelingându-se ulei. Nu vă speriaţi, este şi normal.
După 10-15 minute, când consideraţi că sunt gata coapte, timpul depinzând şi de marimea chipsurilor, se scoate tava din cuptor. Nu încercaţi să le desprindeţi de pe hârtia de copt, decât atunci când sunt bine răcite, adică atunci când brâza îşi recapătă din nou consistenţa solidă. În caz contrar, riscaţi să le deformaţi şi ar fi păcat.
Cum vă spuneam şi la început, puteţi folosi şi alte legume, de exemplu mocov şi ţelină sau ţelină şi măr. Puteţi crea propria voastră reţetă. Important este să le încercaţi, apoi veţi realiza că vă dau dependenţă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Asteptam comentariile dumneavoastra!