Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Tartă

Tartă cu brânză

O tartă pentru prepararea căreia  folosiţi toate brânzeturile pe care le aveţi în frigider. Deosebit de gustoasă şi rece şi caldă, alături de un pahar de vin şi mai ales în compania prietenilor. Blatul: Pentru ca am folosit o tava de 28 si destul de înaltă, am dublat reţeta blatului. - 200 gr. unt - 360 gr. făină - 2 linguri oţet - sare - 4,5 linguri apă foarte rece Mi-am pregatit planseta de lucru. Am pus făina cu sarea şi în centrul ei untul foarte rece, tăiat cubuleţe. Cu vârful degetelor am rupt bucăţelele de unt, frecându-le cu făina, până am obţinut o compoziţie nisipoasă. In final, aluatul se omogenizează cu ajutorul apei, într-o bilă, care se împachetează în folie şi se dă la frigider 30 minute. Pregatirea compoziţiei cu care umplem tarta noastră. Cum vă aminteam, puteţi folosi tot felul de brânzeturi, cele pe care le aveţi de obicei în casă pentru consumul propriu. - 200 gr. smantâna pe care am bătut-o cu un ou sau 125 gr. mascarpone

Tartă cu lămâie

          Nimic nu se compară cu mirosul de portocală sau lamâie adevărată. Când spun adevărată, mă refer la acele lămâi sau portocale, culese din copacii nestropiți, proaspete și bine hidratate. Dacă mai adăugăm și avantajul de a avea o prietenă, care te poate aproviziona cu asemenea raritați în țara noastră, se cheama că ești o norocoasă. Ei bine, eu sunt una din puținele norocoase, care au primit asemenea fructe și evident că am încercat să nu le irosesc.          Sa revenim la ceea ce numim impropriu "tartă cu lamâie". Dacă spun "paradis de tartă" nu exagerez. Combinația de miros, culoare și gust, atinge un asemena grad de exaltare a simțurilor noastre, încât zici ca ai ajuns pe nori plutitori. Prepararea tartei: Ingredientele blatului pentru o tava de 28 cm: - 250 gr. faină - 125 gr. unt cu cel putin 80% grăsime, foarte rece - un galbenuș - 2 linguri de zahăr - câteva linguri de apă rece (cantitate variabilă, în funcție de cerința aluatului).

Turtă dulce cu morcov.

Amintire din 14.04.2019 Pentru că vremea este încă mohorâtă, vă invit la un ceai de ghimbir, alături de o turtă dulce cu morcov, ghimbir,scorţișoară și miere de albine! Asta pentru că mai avem câteva zile de post. Nu cred ca veţi refuza şi o linguriţa de dulceaţă de caise sau afine . Reţeta este foarte, foarte simplă: - o cană făina - un pliculeț de praf de copt stins cu oțet - trei morcovi medii, dați pe răzătoare - o jumătate cană de zahăr plus miere două linguri - ghimbir proaspăt răzuit, cam o lingură, ( eu am completat ) și cu puțin ghimbir pudră - o jumătate lingurița scorțișoară - jumătate cană ulei - puțină sare - o cană și jumătate nucă măcinată grosier - o cană borș ( am folosit borșul în locul apei minerale) Ceea ce rezultă arată cam așa: Folosiți o tavă de copt din teflon, ai cărei pereți îi ștergeți cu ulei, evident dacă nu folosiți hârtia de copt. Eu nu am folosit-o , dupa cum vedeți: Este coaptă, după ce trece evident, testul scobitor