Nu ştiu dacă aţi folosit combinaţia de orez, dovlecei şi....frunze de salvie. Este delicioasă, eu am descoperit-o absolut întâmplător. Pentru că nu am vrut să treacă vara, fără să mă bucur de minunatele frunze verzi de salvie şi evident minunaţii dovlecei, am hotărât să prepar o paella, că tot mi-am făcut recent cadou o tigaie specială. Iniţial am încins puţin ulei de măsline, în care am călit două cepe semi-verzi, o mănă de roşii uscate tăiate felii şi un ardei iute. După ce se înmoaie bine ceapa, putem adăuga suc de roşii, cam 150 ml sau 2, 3 rosii. Eu am avut rosii galbene şi am folosit 2 roşii mari, decojite. Lăsăm să fiarbă 2,3 minute la foc scăzut, timp în care tăiem 2 dovlecei mici, cubuleţe. Ii adăugăm şi pe acestia, mai lasăm să fiarbă 2, 3 minute. Pregătim orezul şi supa de legume, raportul fiind de o cană orez, 3 căni de supă. Adăugăm orezul şi supa în acelaşi timp, exact ca la p
Bine aţi venit în minunata lume a delicateselor culinare. Descendentele unor bunici pasionate de bucătăria tradiţională, din două zone diferite din punct de vedere gastronomic, Moldova şi Bucovina, încercăm prin influenţa noastră, ancorată la necesitățile cotidiene, să aducem în casele voastre gustul nealterat al bucatelor româneşti, dar şi internaţionale.