Pentru că ador dulceaţa de ardei iute, vreau să vă prezint, o pseudopâine, nu pot să-i spun însă vegana, deoarece conţine ouă, care îmi însoţeşte dorinţa permanentă de a o mânca. Evident că pentru cei ce doresc să mănânce mai sănătos şi mai ales pentru cei care au o dietă fără gluten, această falsă păine constituie o alternativă destul de agreabilă şi mai ales rapid de conceput în bucătărie. Chiar şi doamnele care urăsc să stea în faţa cuptorului, citind şi urmărind paşii reţetei mele, nu cred că vor mai avea motive să spună pas. Tot ce vă trebuie este dorinţă si o dulceaţă de ardei iute. Glumesc, pâine aceasta este gustoasă şi unsă cu o pastă de brânză, unt , pastă de avogado sau orice altceva tartinabil doriţi voi, pentru că are un gust neutru, pretându-se şi la dulce şi la sărat. Insă marele ei avantaj, este că conţine o combinaţie de seminţe , foarte diverse , sănătoase şi gustoase. Eu înainte de a folosi seminţele, le-am încălzit puţin într-
Bine aţi venit în minunata lume a delicateselor culinare. Descendentele unor bunici pasionate de bucătăria tradiţională, din două zone diferite din punct de vedere gastronomic, Moldova şi Bucovina, încercăm prin influenţa noastră, ancorată la necesitățile cotidiene, să aducem în casele voastre gustul nealterat al bucatelor româneşti, dar şi internaţionale.